Lumea care ne desparte

Sintem toti o particica din marele Intreg, Spatiul si Timpul sint nascute din noi si numai prin noi exista si isI fac simtita prezenta… Milenii la rind am fost disparati de motive stupide, de interese infantile… Este timpul sa incercam sa ne cunoastem, sa incercam sa eliminam acele mici, minuiscule, inexistente, obstacole ce milenii la rind ne-au dIsparat… Este timpul sa ne asezam si sa invatam sa ne iubim, pina inca nu va fi prea tirziu…. O molima ca cea de azi, o catastrofa cosmica, un blestem ancestral, ceva ce va putea la fel de bine sa ne divida….. Dar noi sintem un singur corp, o singura fiinta, purtind in sine un singur sens MAJOR! Si in acest fel sintem condamnati la Izbinda! Sa purcedem deci la a ne iubi NECONDITIONAT! Fiii acelorasi Zei, demult uitati, sa ne regasim originile, sa cautam in Cosmos, care sint darurile facute noua de Zei si sa ne bucuram de aceasta viata de muritori. Pentru ca nimic nu poarta in sine mai multa fericire, imprevizibil si suspans, decit aceasta clipa, cu totul si cu totul efemera, ce se spulbera si se pierde in abisul memoriei….Toate bogatiile si splendorile Universului palesc in fata acestei vieti vremelnice traite pe culmile ei cele mai inalte, oscilind perpetuu intre agonie si extaz… In fata unei asemenea vieti Zeii insasi ar trebui sa devina invidiosi…. Pentru ca neavind ce sa pierzi nu poti aprecia niciodata valoarea inestimabila oferita doar odata cu trecerea ei.

Rememorind trecutul, sa ne construim viitorul. Pentru ca doar acela ce a invatat din repetatele esecuri stie sa traga cele mai mari foloase de pe urma interminabilelor erori. Pentru ca daca greselile nu pot fi evitate, poate fi inlaturat intreg raul adus de aceste erori in asemenea fel incit sa fie extrase numai avantajele ce pot decurge din comiterea lor. Geniul nu inseamna atingerea unei perfectiuni ce va ramine un tel etern pentru toate generatiile nascute din om, ci doar ridicarea omului pe cele mai inalte culmi ale acestui vis mereu efemer…. O perpetua trecere si prefacere a ceea ce va dainui in sinele sau dincolo de toate aceste generatii, trecatoare si ele in acest absolut efemer. Iar omul tocmai prin aceasta forta si splendoare interioara a lui exista si rezista peste milenii, desi generatiile trecutului au trait si s-au stins odata cu el. Transferindu-ne forta de-a infrunta si de-a invinge Timpul desi ceasul fiecaruia dintre noi are orele numarate inca de la momentul cind se naste si isi incepe primele lui batai. Fara sa stie, ori macar sa ghiceasca ce inseamna viata ce i-a fost harazita si care este telul spre care se-ndreapta minat involuntar, inconstient fiind pina si de ceea ce-l asteapta odata ce va fi ajuns pina la capatul ei.

Fiul lui Cain

Multa vreme m-am amagit cu himere, sperind din tot sufletul meu ca adevarul sa fie altul, ca intuitia mea sa ma insele si natura umana sa fie contrar a tot ceea ce eu vedeam, simteam, doream, una buna, pe care doar rodul intimplarii si obstacolele prezente pe drumul vietii s-o fi abatut de la scopul sau, s-o fi denaturat de la adevarata ei realitate, s-o fi indepartat de la menirea ce ei i-a fost data…. Si am incercat din toate puterile mele, slabe si fara influenta, sa contribui la reintoarcerea Omului pe fagasul pe care credeam, speram, ca el a fost asezat, pe calea ce ducea spre fericirea intregii spite omenesti… Pentru ca nu puteam sa accept ca o fiinta capabila de atitea lucruri sublime, complet deschisa spre intreaga lumina a Universului, sa dovedeasca in final capabila doar de ceea ce marginimea fiintei sale putea purta in sine, un egoism marunt si o nimicnicie ce-i trada doar ingustimea si rautatea intiparita in sine doar de ceea ce ar fi putut sa se nasca din neputinta lui in fata Naturii. Toate cuceririle lui orbitoare, toata stralucirea si frumusetile fara seaman nascute de el, piereau, disipind-se in spatiu, in spatele acestei marginimi ce-i intunecau fiinta, dind nastere unui monstru capabil de cele mai injositoare, abjecte si condamnabile fapte…. Multa vreme mi-am hranit sufletul cu amagirea ca omul este bun de la Natura, si doar existenta unor situatii extraordinare au dus la denaturarea spiritului sau, amagindu-ma cu ideea acestei nobleti sclipitoare, pe care ratiunea lui a putut-o naste… Din nefericire m-am inselat, si tot in ceea ce credeam ieri s-a prefacut in tandari in fata acestei fete hidoase, malformate si terrifiante, a naturii lui… Omul este cea mai monstruoasa dintre toate fapturile create de Natura, e dusmanul de moarte al propriei spite si a intregului Univers. E o faptura de cosmar ridicata din tenebrele intunericului si-al noptii. Dar mai cu seama e o fiinta slaba, marginita si purtata de un fals ideal. Sub al carui stindard isi ascunde micimea sufleteasca, egoismu-i marunt si interesele lui de doi bani. Pe care le aseaza in fata interesului suveran al intregii specii. Amagindu-se ca el singur va reusi sa supravietuiasca mortii intregului clan. Ar sacrifrica fara cea mai mica urma de repros intreaga spita omeneasca, doar pentru a-si asigura siesi un loc mai cald sub Soare. N-ar depune nici cel mai mic efort pentru binele altui seaman intru faptura si aflat pina la urma in aceeasi suferinta, comuna. E capabil de-a naste cele mai grozave molime menite a extinge propria-i specie, fara nici cea mai mica mustrare a constintei lui dominata de ratiune. Fiu al lui Cain, isi continua opera criminala incercind sa duca pina la capat actul strabun….

Romania postcomunista

Multa vreme m-a urmarit ideea pe care noii corifei , „revolutionarii” lui Ion Ilici Iliescu, esichierul II al PCR au incercat s-o inoculeze maselor proletare din Romanica, si spre regretul si disperarea mea profunda, au si reusit! Ce au mai prostit la generatiile vechi si noi…. unii se mai prostesc si acum incercind sa improaste cu noroi realitatea si oamenii ce traiesc in ea, purtind mai departe stindardele proletare ridicate tovaraseste de Adrian Nastase, Victoras Ponta si ultimul mare zmeu, Bulibasa de Alexandria. Rind pe rind, singele lor de gitanes se va revolta impotriva exploatarii democrat liberale! Bravo tovarasi! Sint perfect de acord cu excelentele voastre profund indurerate de starea jalnica a fostelor mase proletare, peste noapte transformate de voi in mase de manevra electorala, sau mai sincer spus, in milogii momentului! Ani de zile ati propovaduit frica de reintoarcere a burgheziei retrograde si a regimului mosieresc! Te bufneste rasul de palavrele ingrigurtate de voi in toti acesti 30 de ani, in care ati reusit sa va imbogatiti peste noapte cu averi prin care un biet primar de catun bate la fund Domeniile Regale ale EX statului Roman! Vorba lui Nenea Caragiale, „Bravos natiune!” „Halal sa-ti fie!”

In locul marilor mosieri au ajuns fostii tractoristi ai regimului comunist, deveniti peste noapte doctori in drept, in economie subterana si evaziune fiscala! Iar bietii tarani, halal sa le fie, i-au nominalizat ani dupa ani, capitani de plai si haiduci locali, pina au ajuns sa devina marii imbogatiti intr-o tara populata numai de muritori de foame… Iar acolo unde marii boieri mai lasau sa traiasca pe linga curtile lor si pe amaritii lipsiti de orice mijloace de trai, au fost inlocuiti de noiii ciocoi, hotariti sa lase sa moara in cea mai neagra saracie pe toti cei care in inconstienta si imbecilitatea lor i-au creat….

Pentru ca Istoria intotdeauna se razbuna, insa nu asa cum noi ne-am fi asteptat, ci doar dupa legile ei, nestiute si necunoscute de nimeni….

Carul Mare

Creator al unei civilizatii monumentale, Omul a ajuns sa stapineasca fortele uriase ale Naturii si sa le utilizeze in propriul sau folos. A ajuns pina acolo incit sa detina forte de distructie ce ar permite aruncarea in Univers a Planetei Albastre de citeva ori… A calatorit pe Luna si a lansat navete spatiale menite sa cerceteze spatiul cosmic din apropierea pamintului, si a trimis mesaje in Cosmos catre cele mai apropiate astre, ori pina in cele mai indepartate spatii ale Caii Lacteee. A depasit viteza sunetului si se pregateste s-o atinga ori chiar s-o depaseasca pe cea a luminii. Aproape ca nu mai exista domenii in care mintea si indeminarea lui sa nu fi atins absolutul…

Si totusi….. Preocupat de marile probleme deschise el a uitat sa priveasca la niste biete microorganisme, aflate in imediata lui apropiere sau chiar in organismul lui, care s-au modificat in mod neasteptat si-au devenit letale, amenintind cu disparitia insasi specia umana! Marele Demiurg a fost ingenunchiat de citeva virusuri, care au ajuns sa aduca in pragul extinctiei intreaga specie! Un final neasteptat, care iti lasa un gust amar, ca dupa o pelicula cinematografica, in care scenaristul lasa in suspans intreaga intriga…

Si totusi, parca ar fi meritat o soarta ceva mai demna de sfortarile uriase la care s-a vazut obligat vreme de atitea milenii. Dar la fel ca in poveste, buturuga mica, rastoarna intotdeauna carul mare….

Un biet trecator

Sint doar un trecator prin aceasta lume de vis, Oh, VIATA, ce spectacol halucinant, fantastic, mirifiant! Si ce mare favoare am primit de la stele, din partea acestui Univers atit de generos, o viata de om! „O viata nu inseamna NIMIC, dar NIMIC nu face cit o viata”, avea sa spuna marele scriitor francez, Andre Malraux…. desi citatepedia se pare ca-l da pe Jerome K Jerome parintele acestui dicton… Fratii mei buni, fiti fericiti ca traiti aceasta minunata VIATA, uitati sa va mai socotiti, din ce rasa de oameni veti fi, din ce ginte aparte veti apartine, cine v-au fost stralucitii stramosi… Este o adevarata fericire, ca voi va aflati azi printrte cei vii!!! E un mare miracol si prin urmare traiti halucinati de mirifica uimire in fiecare clipa a vietii voastre, ce v-a fost facuta cadou de Univers. Incetati sa mai socotiti ceea ce va desparte de umanitatea in care v-ati trezit aruncati, incetati sa mai puneti bariere artificiale intre voi si fratii vostri mai mici sau mai mari… Rogu-va, din mica mea inima, umila, Incetati sa mai socotiti importanta vietii voastre traite, dupa bani… Iubiti-va ca fratii, fratii mei!!! Aceasta mare fericire, nu merita a fi impietata de atitea nimicuri fara sens si fara fond… Traiti prin urmare ca si cind aceasta viata ar fi ultima sansa data voua de stele, ca un dar sublim si nerepetabil… O viata nu are egal! E marea sansa pe care am avut-o, unica, irepetabila si fara de pret! Nu-i mai puneti voi valori iluzorii si hilare! Traiti-o si… atit! Si fratii mei dragi, nu uitati sa va iubiti. Pina in ultima clipa….

Hoinar

Ma macina singuratatea si dorul de stele, ma simt sufocat de iubirea pe care am oprit-o sa se scurga din venele mele si azi ma apasa cu puterea aburului incins sub cazan. Si in acelasi timp simt un gol urias ce ma apasa cu aceeasi putere, ca un vid ce incearca sa te inghita total. Sint doar un biet hoinar pe un drum ratacit, bijbaind in intuneric. Speriat de lumina orbitoare am ales sa ma infund in tenebrele Universului de care fug pina si cele mai primitive dintre fapturile inzestrate cu viata. Eu insumi pierdut, in aceasta lume ostila, dominata de cele mai infioratoare instincte, lasata prada animalului din om… Ce sumbru viitor! Si ce amarnic trecut! N-am invatat nimic! Razboiul total este scris in genele noastre, distrugerea propriei specii, un soi de fiinta sinucigase, ce asteapta ca propria specie sa ajunga la un moment in care ar avea deschise toate perspectivele, doar pentru a se sinucide, bine, bine, dar asta doar ca un gest magistral!

Partea blestemata si triumful Ratiunii

Universul insusi este dominat de gheturi vesnice, cufundat in eternitatea Timpului, intunericul si frigul fiind atributele ce-l definesc. Ca o intreaga noapte a vesniciei, ce inchide in ea secretul nasterii si al mortii. Pastrind adinc ascunse in tainitele ei misterul existentei. Vesnica curgere a timpului in care totul se preface, tot ce e viu trecind in nefiinta si la rindu-i viata nascindu-se din moarte, ca o Vesnica reintoarcere. Numai Timpul singur raminind nemuritor, socotind cu bataia lui neincetata decenii, centurii, milenii… Omul este doar o scurta trecere prin aceasta experienta, miraculoasa, fantastica, unica pina la urma, a vietii. Moartea este eternitatea, timpul insusi, fara inceput si fara de sfirsit, neantul din care se naste totul. Doar pentru a reveni mai apoi in eternitate, in nesfirsit. O vesnica curgere, trecere, prefacere, a materiei in energie si a energiei in materie. Galaxii si sori ce se nasc si mor pentru a renaste in stele si galaxii noi. Totul guvernat de legi ce asigura o ordine generala. Tot astfel cum in societatea omeneasca se manifesta legile cresterii si descresterii, acumularii si consumului, cheltuirea resurselor si destructia surplusului. Perioadele de crestere economica, urmate de perioade catastrofice in care sint cheltuite toate aceste bunuri acumulate in exces ce nu sint consumate in slujba cresterii. Realizarea unui echilibru natural la nivelul societatii, asa cum este asigurat in economie. Perioade de liniste si calm ce asigura o dezvoltare a societatii, urmate de perioade de framintari si razboi ce cheltuie toate aceste energii in surplus acumulate in perioadele de pace. Un permanent conflict, care chiar si latent se mentine, plecind de la nivelul fiecarei societati, pina la nivel planetar. Peste toate acestea insa se manifesta legitati inca de nepatruns pentru noi, care reaseaza ordinea mondiala si reinstaureaza domnia pacii si reinstituie domnia dreptatii pretutindeni acolo unde acestea au fost incalcate de tiranie si cohorta nedreptatilor impuse de despotii ei. Toate dictaturile, toate marile imperii, toti despotii si tiranii lumii, au sfirsit prin a ajunge in ruina. Societatea umana si-a ameliorat si imbunatatit permanent forma de organizare, institutiile statului au permis cresterea starii de bunastare. Omul devenind obiectul central al preocuparii generale. Si in cele din urma, Ratiunea a invins ! Omul si-a scuturat lanturile tiraniei declamind in virtutea ratiunii lui principiile sacre: „Libertate, Egalitate, Fraternitate sau Moarte!”

Quo vadis

Ne putem pune fireasca intrebare, ce s-ar fi intimplat daca omul ar fi ales o alta cale decit cea pe care se gaseste azi. Raspunsul nu poate fi decit unul singur. Omul, ca un adevarat Demiurg, a ales cea mai buna din lumile posibile. Si daca ar fi fost sa o ia la inceput de un numar infinit de ori, alegerea lui ar fi cu siguranta una singura. Pentru ca aceasta este unicul drum pentru care el este cel mai bine specializat de la mama Natura, totdeauna capabil pentru a o scoate la un bun sfirsit. Adaptabilitatea si abilitatea lui pentru evolutia tehnica este uimitoare. In niciun alt domeniu n-ar putea excela mai bine. In nicio alta directie posibila n-ar fi reusit un progres atit de uimitor si exploziv, intr-o perioada atit de mica de timp, care sa-i deschida un orizont atit de larg in domenii de cercetare si dezvoltare cu o aplicabilitate atit de importanta la viata lui, ce contribuie la o specializare si consolidare a intregii vieti sociale, o revitalizare a permanentei dorinte a lui de cunoastere, o crestere a bunastarii generale, o intensa viata spirituala si consolidarea unui sistem politic in care individul isi cistiga importanta lui in cadrul speciei, avind o contributie tot mai mare la progresul general. Pentru ca societatea a cunoscut la rindul ei o prefacere la fel de accelerata in ultimii doua sute de ani, chiar daca in aceasta perioada au fost si cele mai mari conflicte pe plan mondial. Aceasta globalizare in ritm accelerat s-a lovit de piedicile ridicate de vechile structuri si sisteme de gindire pe bazele carora era construita vechea lume. Existenta unor ramasite a vechilor dictaturi cu sistemul lor despotic de conducere si politica arbitrara afisata pe plan international, dovedesc cel mai bine care sint pericolele ce ameninta astazi pacea in lume. Omul este obligat de insasi evolutia lui tehnologica sa pastreze o pace cel putin relativa, fara conflicte deschise la nivel continental, care ar putea duce la un razboi devastator si la disparitia intregii specii umanoide. Temerile de o eventuala suprematie a robotilor, s-au dovedit a fi fara niciun fond. Cel putin pina azi nici macar nu se poate pune problema unui pericol care sa ne pasca din partea unor inteligente artificiale, capabile sa puna in disputa suprematia omului. Singura primejdie cu adevarat reala este doar cea care poate veni din partea omului insusi. Nasterea unor dictaturi capabile sa puna in pericol pacea mondiala si existenta omului ca specie, este singura teama reala cu care omenirea se confrunta. Insa aparitia unor astfel de pericole in acest mileniu, este prevenita de insasi pericolul urias la care s-ar expune intreaga specie. O natiune care ar declansa un astfel de cataclism n-ar mai avea nicio speranta de supravietuire in urma razboiului, iar asta ar insemna practic disparitia ei. In toate situatiile de adevarata importanta din istoria omului, binele a triumfat in ultima instanta. Chiar daca acele forte nefaste ce reprezentau raul au reputat unele succese vremelnice, in scurta vreme, intreaga omenire s-a coalizat intr-o alianta a binelui, reusind sa impuna domnia pacii si dreptatii pe pamint. Ratiunea lui i-a impus sa fie o fiinta profund morala. Catre acest lucru l-au condus toate disciplinele dezvoltate de el la o lalta cu institutiile ce au stat la baza fundamentul statului intemeiat de om. Singura temere reala ce ramine este cea pornita din aceasta inclinare morbida ce-l determina in permanenta la deschiderea de noi conflicte armate, pentru ca nascut ca o fiinta razboinica, evolutia lui s-a inregistrat in permanenta doar in strinsa legatura cu razboiul. Nivelul evolutiei tehnologice la care a ajuns ii impun insa o sporire a securitatii generale, ca singura lui sansa de supravietuire pentru viitor. Cea mai mica atingere adusa pacii poate insemna astazi insasi disparitia lui.

O civilizatie tehnologica

„Progresul omenirei nu zace adesea în mulţimea geniilor săi — naţiuni cu genii străluciţi sunt adesea nefericite — ci în acele personagii mute ale istoriei care lucrează neobosit, fără altă răsplată decât conştiinţa datoriei împlinite, în fine progresul e în toţi, nu în unul or în unii. ” M Eminescu

Omul s-a nascut tocmai datorita abilitatii lui naturale pentru a descoperi noi tehnici care i-au permis o specializare a muncii in scopul imbunatatiri conditiilor de viata, pentru a-si asigura hrana necesara supravietuirii chiar si in conditii nefaste, cind mediul nu era favorabil unor productii agricole suficiente, cind vinatul si fructele oferite de Natura nu-i mai asigurau hrana necesara familiei si comunitatii in care el traia. Astfel el a cunoscut o specializare a muncii, facind progrese semnificative in fiecare din domeniile nou descoperite, folosirea focului, confectionarea cuptoarelor de ars ceramica, lucrata la inceput manual, apoi cu ajutorul rotii olarului, folosirea de noi materiale, lutul, apoi portelanul, substantele necesare colorarii si tehnica topirii nisipului in combinati cu anumite substante chimice ce i-au permis sa descopere emailul, ajungind pina la o adevarata arta in impodobirea chiar si a vaselor obisnuite de ceramica, cu picturi din ce in ce mai complicate, plecind de la formele stilizate de pasari si animale, desenele geometrice tot mai complexe si ajungind pina la o adevarata arta prin care reusea sa redea scene din viata cotidiana sau eroi si intimplari din mitologia lui. Descoperirea metalelor si prelucrarea lor, plecind de la uneltele atit de necesare muncilor din agricultura si constructii, pentru vinatoare, pescuit si in arta razboiului , de la simplele topoare de lupta, pina la armele de parada si bijuteriile cu care obisnuiau sa se impodobeasca, tot mai valoroase si artistic lucrate pe masura ce crestea si rangul si importanta in comunitate a personajului ce le purta, armele de razboi, scuturile incrustrate cu metale pretioase, castile de lupta din aur, arama, bronz si fier, sabiile scurte si pumnalele de mina, sulitile lungi si grele, armurile destinate a-i acoperi umerii si bratele, platosele si aparatorile de picior, toate acestea au necesitat o specializare tot mai accentuata, descoperirea de noi tehnici de topire si noi tipuri de cuptoare pentru prelucrarea metalelor. Apoi abilitatea lui in a alia unele metale pentru a obtine compusi cu calitati superioare fiecaruia dintre cele intrate in compozitia lor, tehnici noi de constructie a caselor, ce i-au permis parasirea vechilor adaposturi sapate in pamint sau in pesteri si trecerea la o viata mult mai placuta si care ii oferea un confort sporit si o seama de conditii noi, ce i-au imbunatatit in mod simtitor viata. Descoperirea artei culinare ce i-au sporit nivelul de viata si i-au permis o conservare si pastrare a alimentelor, tot mai gustos preparate, viata lui devenind un adevarat festin. Tehnicile de prelucrare a lemnului, tot mai frumos si mai artistic lucrat, impodobindu-i casele tesaturile de fibre vegetale si din lina care inlocuisera aproape complet vechile piei de animale, fiind imbracat acum dupa moda ce cunostea o eleganta si un confort pentru el, cum poate ca nu isi inchipuise niciodata ca-l va atinge. Pe masura cresterii bunastarii vietii omul cistiga un timp ce si-l putea acum permite sa-l cheltuie doar pentru sine, hranindu-si sufletul cu o hrana metafizica izvorita din noile lui religii si din miturile care compuneau aceasta noua lume guvernata de Zei. Ele erau menite sa-i dea raspunsurile la intrebarile ce au inceput sa se nasca in el, pe masura ce devene tot mai constient de sine si se separa el insusi de restul lumii, cautind sa-si stabileasca locul lui in ordinea naturala a Lumii. Inca de la inceputurile lui Omul a cunoscut acest progres permanent al noilor lui tehnici, ce-i vor trasa intreaga evolutiei din viitor. Descoperirea stiintelor, la inceput firave, fara un suport serios, dar care aplicate tehologiilor lui cunosc un avint fara precedent odata cu revolutia industriala, ii deschid orizonturi fara precedent. Acum se va naste navigatia, trecerea la productia in serie a bunurilor de larg consum, imbunatatirea semnificativa a navigatiei pe apa, descoperirea navigatiei in aer si sub apa, noi utilaje si mijloace de transport terestru, cucerirea intregii planete si setea lui acum nestinsa pentru a descoperi si cunoaste intregul spatiu extra terestru si dorinta de-a descifra toate misterele Universului. Fiind una din fiintele cele mai slabe de pe pamint, a simtit nevoia descoperirii de noi abilitati capabile sa-i faca viata mai sigura si sa-i asigure protectia in fata marilor pradatori, dar si ca o compensatie pentru asigurarea hranei necesare sustinerii vietii, in conditiile in care el era prea putin adaptat pentru a-si le furniza singur, cu calitatile lasate de la mama Natura. Privind insa punctul de la care a plecat in urma cu doar cca. 300 de ani si nivelul la care a ajuns in aceasta scurta perioada de timp, procesul tot mai accentuat pe care il cunoaste aceasta dezvoltare a tehnologilor lui, o dublare a vitezii de calcul la numai trei ani in domeniul procesoarelor de calculator, spre exemplu, ritmul evolutiei devine unul ametitor… Odata eliberate de frinele ce pina atunci oprisera progresul, evolutia lui cunoaste o accensiune fara precedent. Stiintele tot mai specializate i-au permis o accensiune exploziva, odata scoase de sub tutela dogmelor religioase, ce incercau sa-l mentina la nivelul cunoasterii din vremea copilariei lui, cind se gasea la stadiul de animal religios. Insa toata aceasta evolutie inregistrata destul de anevoios vreme de cca 2,000-2,200 de ani a cunoscut din timp in timp stadii de regres ce l-au tras inapoi ca urmare a reactiei normale a vechilor lui conditii de inceput, ce incercau sa preia inapoi puterea pierduta. Pe masura aparitiei si consolidarii institutiilor lui, intreaga viata sociala, politica, economica, spirituala, a trecut treptat din mana vechilor structuri de putere de la nivelul Statului, in cea a celor de curind aparute. Viata lui a cunoscut acum o complexitate fara precedent. In locul vechilor legi, la inceput destul de sumare si socotite a fi de o sorginte divina, tocmai pentru a putea fi impuse cu mare usurinta, inlocuite apoi cu unele elaborate de el, legile salice, apoi dreptul roman, ajungindu-se la adevarate tratate de drept elaborate sub forma vechilor coduri. Si totusi, din timp in timp, nostalgia trecutului a facut ca oamenii sa se indoiasca adeseori cu privire la drumul pe care se gaseau si sa aiba temeri in privinta viitorului. Iar acest lucru s-a intimplat pina si unora dintre cei mai inzestrati muritori, asa cum este cazul marelui nostru poet Mihai Eminescu, care ingrijorat de prezentul debusolant critica situatia timpului sau cu o clarviziune ce ne uimeste pina si astazi, la trecerea a mai mult de 150 de ani de la data cind cunosteau lumina tiparului in ziarele vremii. Racilele de care suferea societatea timpului au ramas aceleasi peste curgerea veacurilor, vechile naravuri romanesti ne uimesc si azi, prin actualitatea cu care se manifesta, ca o dovada a modului extrem de conservator al societatii omenesti spre deosebire de avintul tehnologic ce a cunoscut o dezvoltare fulminanta in timp. Omul, aceasta fiinta atit de capabila de mari transformari, apta sa cistige noi abilitati si tehnici cu o usurinta uimitoare, ramine cumva parca imuabil, vesnic neschimbator, in spiritul sau.

Intr-un articol fara titlu din vremea evenimentelor razboiului de Independenta scris in Timpul la 1877 Mihai Eminescu isi punea problema evolutiei si transformarii spiritului omenesc. El se intreba in cunoscutu-i stil retoric,

Astfel ţăranul dacic, care trecea în cojoc miţos Dunărea-ngheţată în vremea craiului Decebal, avea mai multă perspectivă de viitor pentru limba şi obiceiurile lui şi pentru felul lui de a fi decât ţăranul lui Vodă Carol, care se reîntoarce la vatra sa şi nu mai găseşte nimic din felul lui de a fi, ci numai aşezăminte franţuzeşti, negoţ jidovesc, industrie austriecească, limbă păsărească şi liberali cari nu muncesc nimic şi trăiesc din esploatarea ideilor politice.
la 6 mai 1878 „Războiul" şi după dânsul „Presa" publică următoarea poezie, pe care o atribuie răposatului loan Eliad: 


Meritul astăzi e fără nume, 
Plebeu, patriciu nu mai e-n lume, 
Progresul toate le-a sfărmat 
Şi-ntr-un amestec le-a frământat. 
Astăzi patricii sunt contraccii, 

Şi vezi miniştrii pe toptangii; 
Omul ştiinţei e bojogar 
Şi medic mare un potcovar' 

Ateul astăzi e teolog, 

Giuvargiul arheolog; 

Azi ucigaşul e dregător 
Furul de frunte judecători; 

Azi criminalul e virtuos 
Şi virtuosul om viţios; 
lot veneticul proprietar 
Şi răspopitul funcţionar ; 
Vizionarii sunt diplomaţi 
Şi ceaslovarii mari literaţi; 

Toţi intriganţii alegători, 

“loţi patentării legiuitori, 

Toţi veneticii mari patrioţi, 
loţi fanfaronii Mircii nepoţi, 
loţi desfrânaţii mari moralişti 
Şi toţi bancherii mari publicişti. 
Toate veniră cu susu-n jos 
Şi lumea geme de mult folos. 
Aceste toate nu sunt dovezi 
De-naintare? ... Şi-ncă să vezi! 


loan Eliad (sau, după cum se numea mai târziu, Heliade-Rădulescu) a fost într-adevăr un om însemnat, dar poezia aceasta n-a făcut-o el. Ea e din pana lui C. Bălăcescu, scriitor cu mai puţin renume, dar cu mai mult talent poetic decât Eliad. 

Poezia în original e intitulată Progresul şi se află tipărită în biblioteca portativă editată de Eliad. E caracteristic pentru multe din reputaţiunile noastre literare că toţi îi citează dar nimeni nu-i citeşte.