Visez….

Visez la o lume in care fiecare om sa-si aiba locul sau

sa poata pune pe masa copiilor sai prea sfinta bucata de paine

si sa poata sa le asigure viitorul, dindu-le educatia necesara pentru viata…

Visez la o lume in care fiecare om sa fie prima data aplecat asupra nevoilor celorlalti…

O lume in care dragostea fata de semenii nostri sa primeze in fata argumentelor razboiului…

O lume in care speranta sa poata naste aripi fiecarui individ, astfel incit sa poata inalta asemeni lui Icarus, fara insa ca soarele sa-i fringa zborul…

Visez la o lume guvernata de grija pentru oamenii ei, nu de setea de inavutire si dominatie a unei paturi subtiri si rapace ce se inchipuie ei insisi semizei….

Visez la fericirea din ochii copiilor ce se joaca sub privirile pline de liniste si siguranta ale parintilor, traindu-si copilaria intr-o lume de basm….

Visez la o lume in care batrinii ei, dupa o munca de-o viata sa aiba asigurate zilele lungi ale toamnei vietii, sa aiba mai multi bani in buzunare, decit au nevoie pentru a se interna in cel mai ieftin camin de batrani….

Vizez o lume in care primordiala sa fie grija fata de OM.

O lume in care sa renuntam la vechile naravuri omenesti ce secole la rind au produs atita suferinta pe Pamint…

O lume in care Omul sa respecte Natura care l-a creat si sa actioneze potrivit legilor ei…

O lume de iubire, lipsita de ura ce ne-a invrajbit mai mereu…

Cer oare prea mult?!

Postcomunism

La 28 de ani de la ceea ce ar fi trebuit sa insemne prabusirea definitiva a comunismului pentru intreaga Europa Centrala si de Sud Est, odata cu farimitarea suprastructuri suprastatale, magaliticul URSS, lagarul popoarelor, asistam din pacate la o renastere a lui. Monstrul milenar renascut sub forma absurda a unui regim totalitar ce trimbita o egalitate strimba si o libertate in catuse, dar de data aceasta aplicata la nivelul popoarelor, ca o catastrofa generala de care individul in sine nu putea gasi nicio cale de salvare, principiile generale erau aplicate la nivelul intregii societati, cu buldozerul, prin cooperativizarea fortata, nationalizare, instituirea lagarelor de concentrare, gulagul, canalul, topind intreaga elita intelectuala, intregul aparat administrativ compus din functionarii vechiului regim, pentru a renaste pe intreg teritoriul un om nou, cu un nivel de gindire egal si unul de vietuire sub limita subzistentei, pentru a-l mentine sub permanentul control al Partidului Stat, inarmat cu mana lunga a Securitatii ce isi dorea sa controleze pina si gindurile cele mai ascunse ale cetatenilor statului.

Incapacitatea economica a intregului sistem centralizat al statului comunist, au dus inevitabil la moartea sistemului monstruos. Caderea lui s-a produs de acolo unde se astepta si cel mai putin. Detinator al intregului sistem de comanda, al planificarii dezvoltarii economice, al tuturor resurselor si energiilor, sistemul comunist s-a dovedit incapabil sa supravietuiasca din punct de vedere economic. Ducind permanent o politica falimentara a reusit in cele din urma sa epuizeze toate bogatiile, sa iroseasca in van toate materiile prime si energiile puse la dispozitie de statul totalitar, sa infometeze si sa aduca in pragul disperarii populatia civila a statului, devenita un soi de paria, lipsita de orice mijloace de productie si de viata, angajatii marelui Stat atotputernic si totalitar. Caderea comunismului era previzibila inca din anii ’80, cind statul a pierdut orice legatura cu supusii sai, devenind un simplu instrument de tortura si control. Si inevitabilul s-a produs. 1989 a insemnat caderea generala a comunismului in intreaga lume. Rind pe rind s-au prabusit guverne, dictatori singerosi, ziduri artificial ridicate pentru a izola fratii de frati, linii imaginare de izolare pe care orice regim totalitar le trage intre supusii sai si intre el si cetateni.

Numai ca in Romania lucrurile s-au petrecut oarecum altfel decit in restul lumii…. Doar aici vechii activisti de partid, vechii securisti, toata administratia de lachei a Partidului Stat s-a conservat… la virful puterii statului! Cei care au fost corifeii falimentului general din comunism, au preluat acum fraiele reconstructiei statului pe modelul democratiei si economiei de piata! Numai ca ceea ce au inteles ei in comunism, au urmat si in capitalism. Democratia nou nascuta a fost un fetus mort din fasa, o „democratie originala”, un „socialism cu fata umana”…. Iar economia de piata n-a insemnat decit o hotie generalizata, o demolare a intregii economii, un faliment urias, ingropind Romania intr-un mormant de datorii pe care niciun economist onest nu le-ar putea justifica. O clasa politica parazitara si alienata, minata doar de o sete nestinsa de inavutire rapida si de dorinta de a-si consolida pozitiile de putere inconjurindu-se de un intreg sistem de privilegii in dorinta de-a se apara de orice interventie sau actiune a Legii. Un sistem legislativ menit sa apere interesele acestei paturi restrinse dar feroce, un sistem clientelar, care sa-i permita mentinerea pirghiilor de actiune si control, indiferent de partidul aflat vremelnic la putere in stat.

Toata aceasta sarada a durat vreme de 28 de ani, pe baza prostiei generale a unui popor de votaci, pacaliti cu pomeni electorale si televiziuni particulare care-i asigurau painea si Circul arenelor cu sclavi din lumea romana… Prostiti in permanenta la televizor de acesti demagogi si sofisti ajunsi pe scena politica, indobitociti de o presa aservita si servila puterii, romanii s-au transformat din aplaudacii lui Ceausescu in aplaudacii noilor corifei, Ponta, Dragnea, umplind stadioane intregi in dementa si imbecilitatea lor, pentru a-si incuraja liderii ce in toata aceasta vreme ii manau necontenit catre abator ca pe niste nenorocite de dobitoace, lipsite de orice urma de ratiune!

Astfel s-a ajuns ca astazi sa traim maretul moment al guvernarii Viorica Dancila – Dragnea, o adevarata rusine pentru specia umana. Sa avem lideri precum Tariceanu, ce se impauneaza cu un liberalism de tip comunist! ministri de justitie care isi bat joc de un intreg popor pentru a-si inconjura liderii cu legi menite a-i face imuni in fata Justitiei. Sintem o rusine pentru Europa, o pata pe harta lumii. Ne meritam intr-adevar soarta, si Romania poata sa dispara acum linistita…

Putin isi poate trimite de-acum cazacii, nu vor intimpina nicio rezistenta pe acest pamint… Noi nu mai avem o tara. Sintem doar serbii lui Dragnea, Tariceanu, Viorica Dancila, etc…. niste biete suflete moarte…

Descoperirea unei natiuni

Opt milioane de oameni, implorind, bat la usa societatii noastre occidentale. Ce vor? Cer sa fie ajutati sa renasca; revendica alianta noastra. Aproape necunoscuti, rataciti la capatul Europei, spun ca secole indelungi de servitute, de uitare, de pradaciuni si de tot ceea ce oamenii sint in stare sa indure, i-au tinut ingropati, sechestrati de restul spitei umane. Au trait, spun ei, intr-un desert, dar intr-un desert din care n-au scapat niciuneia din nenorocirile ce aduc dupa ele si culmea barbariei, si culmea civilizatiei. Si dupa toate acestea, lucrul de care se tem cel mai mult e ca o adversitate atit de indelungata, de perseverenta, sa nu-i fi desfigurat atit de mult, incit societatile si popoarele carora se adreseaza, sa nu-i mai recunoasca.

Lucru nou intr-adevar in lumea noastra moderna, caci ei nu pretind sa-i ajutam, asa cum dintotdeauna s-a intimplat, numai in numele dreptatii, al interesului tuturor, al umanitatii ranite si violate. Nu; noutatea si grandoarea cauzei lor e faptul ca se prezinta ca niste frati de-ai nostri uitati. Cu un accent ce aminteste anumite mari procese pledate de natiuni intregi in Tucidide si in Tacit, pe cind rudenia de singe mai era inca sacra, ceea ce invoca ei mai cu seama este originea noastra comuna; este o legatura de rudenie intre rasa lor si a noastra; am avut aceeasi descendenta, acelasi leagan, aceeasi limba, aceiasi stramosi. Credinta, naiva pe care poate o invoca in religiozitatea amintirilor comune, convingerea lor ca religiozitatea aceasta nu poate fi invocata fara a da roade, ca oamenii din Occident i-au ramas tot pe atit credinciosi pe cit ii sint ei insisi, toate aceste trasaturi par a fi o ultima ramasita a antichitatii pe care o invoca pentru a cauta inlauntru-i drepturile lor amestecate cu ale noastre.

Romanii spun Occidentului: „Redati-ne dreptul de cetate in familia popoarelor latine. Sintem de-ai vostri. Scoateti-ne din captivitatea asta. Faptul ca ne aflam departe, sa nu va insele in privinta noastra. Secole potrivnice ne-au tinut despartiti de Patria-Muma; dar cu toate ca purtam povara unor lanturi straine, ca sintem azvirliti la capatul Europei, sintem frati cu Franta, cu Italia, cu Portugalia. Alaturi de voi dorim sa alcatuim o alianta vesnica. Voi ne-ati uitat, ne-ati pierdut pina si numele, caci ne numiti valahi, pe noi care ne spunem romani. In indelungata noastra nefericire, se afla oare o singura epoca in care noi sa fi pierdut amintirea vechii noastre rudenii? Rasfoiti-ne istoria. Nu veti afla in ceea ce ne priveste o singura clipa de uitare. E drept ca am trecut prin vremuri atit de vitrege incit nu ne-am gindit sa ne facem recunoscute drepturile. Si apoi, cine ar fi voit fie numai sa ne si asculte? Ori de cite ori speranta s-a ivit, spre voi ne-am intins bratele. Marturisim ca sintem ultimii veniti in familia latina. Sa fie acesta un motiv pentru care sa ne contestati partea noastra de mostenire? Recunoasteti-ne dupa trasaturile, dupa chipurile noastre. Uitati-va! Purtam asupra-ne pecetea vechii Italii. Sintem fiii plugarilor din Latium, din Picenum, din Galia Cisalpina si din provincia Narebonei. Aceleasi trasaturi, aceeasi culoare; am pastrat totul, pina si vesmintele stramosilor nostri. Iata pallium-ul, tunica, sandalele, ca pe Columna lui Traian. Toate acestea sint marturii ce pledeaza in favoarea noastra. Dar mai mult decit atit, ne-am pastrat (numai Dumnezeu stie cu cita greutate, in mijlocut atitor altor graiuri) limba natala; o vorbeati si voi odinioara impreuna cu noi, in leaganul nostru comun. Nu ne recunoasteti dupa accentele acestei vorbiri care ne aminteste tuturor aceeasi Patrie puternica? Oare nu va slujiti si voi de aceleasi cuvinte ca si noi, ca sa desemnati aceleasi lucruri? Oare nu ziceti si voi asemeni noua, pain, paine, ciel, cer, vie, viata, mort, moarte si asa mai departe? Daca limba noastra vi se pare inca umila si rustica, poate chiar desfigurata de prea un lung exil, sa n-o dispretuiti; e limba vorbita de veteranii legiunilor romane, stramosii nostri si stapinii vostri. Dealtfel, nu ne pierdem nadejdea ca, la rindu-ne, s-o infrumusetam, daca ne ajutati, dar nu ca pe niste oameni oarecare, ci ca pe fratii vostri; caci dupa cum stiti, limba este dupa Dumnezeu, cea mai puternica legatura intre popoare. Daca doi oameni azvirliti din intimplare in mijlocul a doua neamuri vrajmase sau numai straine, isi dau seama ca vorbesc aceeasi limba, inca de la primul cuvint se leaga intre ei, deoarece se recunosc drept membrii ai aceleiasi familii. Cel mai puternic il ajuta pe cel mai slab; il smulge din captivitate. Si voi si noi sintem inconjurati de neamuri straine, dintre care unele ne sint dusmane. Voi sinteti puternici, noi slabi, desi nu sintem vrednici de dispret, tinind seama de numarul nostru. Recunoasteti-ne si salvati-ne!”

Iata cele dintai cuvinte ce ies din gura oricarui locuitor al Romaniei. Cine va fi intretinut oricit de slabe legaturi cu ei, acela va marturisi ca n-am schimbat cu nimic spusele lor obisnuite.

Pe vremea cind spiritul francez iubea, canta, raspindea peste tot lumina dimpreuna cu viata, daca cineva i-ar fi spus lui Montesquieu, lui Voltaire, lui Buffon, iar dupa ei lui Lessing, Herder, ceea ce par a nu fi stiut niciodata, ca o rasa de oameni pe de-a-ntregul latina, asezata intre Marea Neagra si Carpati, pastreaza obiceiurile, traditiile, idiomul vechii Italii in parte, si-si revendica stramosii, ce stralucire, ce popularitate ar fi raspindit acesti mari oameni asupra unei asemenea descoperiri.

Gotul Iordanes din secolul al VI-lea e cel dintai istoric care da peste numele de Romania, in sensul in care taranii spun inca pamint romanesc, Tara romaneasca. In secolul al XII-lea clerul acestor provincii face un efort remarcabil pentru a le alipi civilizatiei latine. Arhiepiscopul din Zagora ii scrie papei Inocentiu al III-lea ca valahii sint mostenitorii singelui romanilor. Papa recunoaste aceasta descendenta ca pe un fapt confirmat. Pe de alta parte, Bizantul a stiut din totdeauna care este filiatia moldo-vlahilor. In secolul al XV-lea, un scriitor bizantin, Chalcondylas, expune ca pe un punct recunoscut de toti, ca limba romana este intru-totul asemanatoare limbii italiene, desi e inteleasa greu de italieni. Lucius (Aurelius Ceionius Commodus 130-169 imparat roman) in descrierea pe care o face Dalmatiei, extinde asemanarea si la uzante, la obiceiuri.

Edgar Quinet