Multa vreme m-am amagit cu himere, sperind din tot sufletul meu ca adevarul sa fie altul, ca intuitia mea sa ma insele si natura umana sa fie contrar a tot ceea ce eu vedeam, simteam, doream, una buna, pe care doar rodul intimplarii si obstacolele prezente pe drumul vietii s-o fi abatut de la scopul sau, s-o fi denaturat de la adevarata ei realitate, s-o fi indepartat de la menirea ce ei i-a fost data…. Si am incercat din toate puterile mele, slabe si fara influenta, sa contribui la reintoarcerea Omului pe fagasul pe care credeam, speram, ca el a fost asezat, pe calea ce ducea spre fericirea intregii spite omenesti… Pentru ca nu puteam sa accept ca o fiinta capabila de atitea lucruri sublime, complet deschisa spre intreaga lumina a Universului, sa dovedeasca in final capabila doar de ceea ce marginimea fiintei sale putea purta in sine, un egoism marunt si o nimicnicie ce-i trada doar ingustimea si rautatea intiparita in sine doar de ceea ce ar fi putut sa se nasca din neputinta lui in fata Naturii. Toate cuceririle lui orbitoare, toata stralucirea si frumusetile fara seaman nascute de el, piereau, disipind-se in spatiu, in spatele acestei marginimi ce-i intunecau fiinta, dind nastere unui monstru capabil de cele mai injositoare, abjecte si condamnabile fapte…. Multa vreme mi-am hranit sufletul cu amagirea ca omul este bun de la Natura, si doar existenta unor situatii extraordinare au dus la denaturarea spiritului sau, amagindu-ma cu ideea acestei nobleti sclipitoare, pe care ratiunea lui a putut-o naste… Din nefericire m-am inselat, si tot in ceea ce credeam ieri s-a prefacut in tandari in fata acestei fete hidoase, malformate si terrifiante, a naturii lui… Omul este cea mai monstruoasa dintre toate fapturile create de Natura, e dusmanul de moarte al propriei spite si a intregului Univers. E o faptura de cosmar ridicata din tenebrele intunericului si-al noptii. Dar mai cu seama e o fiinta slaba, marginita si purtata de un fals ideal. Sub al carui stindard isi ascunde micimea sufleteasca, egoismu-i marunt si interesele lui de doi bani. Pe care le aseaza in fata interesului suveran al intregii specii. Amagindu-se ca el singur va reusi sa supravietuiasca mortii intregului clan. Ar sacrifrica fara cea mai mica urma de repros intreaga spita omeneasca, doar pentru a-si asigura siesi un loc mai cald sub Soare. N-ar depune nici cel mai mic efort pentru binele altui seaman intru faptura si aflat pina la urma in aceeasi suferinta, comuna. E capabil de-a naste cele mai grozave molime menite a extinge propria-i specie, fara nici cea mai mica mustrare a constintei lui dominata de ratiune. Fiu al lui Cain, isi continua opera criminala incercind sa duca pina la capat actul strabun….

Un gând despre “Fiul lui Cain

  1. De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…
    …totusi (înca) mai exista O sansa, acordata de Dumnezeu omului pacatos, iar aceasta este doar „AstAzi”
    O toamna binecuvântata, dragi pamânteni ! 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s