Viata ca viata

Ma voi retrage in pustiu, pentru a-mi infringe acolo ultimile dorinte ale acestui trup efemer. Ma voi urca pe virful unui munte, pentru a incheia aici cu mine insumi impacarea ultima de pe acest tarim. Ma voi oferi prada singuratatii marii, pentru a o lasa pe ea sa umple haul deschis in sufletul meu. Sint prea slab pentru a schimba singur raul imens ce predomina pretutindeni ca o pedeapsa divina in aceasta lume, o adevarata Colonie penitenciara, sau Ergasterion… Prea putinele clipe de fericire se pierd in noianul de suferinta ce macina omenirea inca de la nasterea ei… Orice suflet nou adus in lume este un nefericit lasat prada durerilor si suferintelor lumii. Nu exista fericire deplina in aceasta lume. Oricit de mare ar fi o bucurie traita, suma suferintelor ce-o vor urma o vor depasi pina intr-acolo, incit aproape ca o vor sterge cu totul din constinta, tot ce va ramine va fi doar o dulce amintire, o mica alinare, ce te va ajuta sa infrunti pe mai departe raul nesfirsit al acestei lumi. Caci de-ar fi sa fii lipsit pina si de aceste mici bucurii, viata ar deveni atunci aproape imposibil de suportat. Doar aceasta permanenta retraire a memoriei iti permite sa infrunti vicisitudinile fara sfirsit ale vietii. Insa lipsita de aceasta lupta, viata ar fi o forma de traire mult prea fada si total lipsita de continut. Pentru ca ceea ce-i confera farmec vietii este tocmai depasirea acestor obstacole si reusita de-a infringe o mare parte din raul acestei lumi. Aceste mici victorii sint tocmai cele care iti vor oferi o raza de speranta, ce-ti va hrani vointa de-a continua lupta, orice acceptare a infringerii, orice abdicare de la confruntarea cu viata, ar insemna sfirsitul, viata este pina la urma o condamnare la lupta perpetua dintre contrariile acestei lumi.

Harti mentale si alte prostioare

  „Mintea este cea care ne face bine sau rau, nefericiti sau fericiti, bogati sau saraci.”
Edmund Spenser poet englez 1522-1599
 
Omul este un animal rational, sau asa cum ii placea lui Pascal sa spuna, „O trestie ginditoare.” De ce trestie, probabil pentru sensibilitatea sa fata de restul regnului animal, si poate pentru flexibilitatea, adaptabilitatea, ce-l propulseaza in capul aceluiasi regn. Odata cu aparitia limbajului el face saltul desprinzindu-se din lumea dobitoacelor necuvintatoare si trecind pe scara ierarhica a dobitoacelor inzestrate cu vorbire. Ca urmare gindirea lui este una dominata de cuvinte, de idei. Toata constructia mentala este una a ideilor. Cuvintul „copac” da nastere in mintea noastra imaginii unui copac, nu unul anume ci unul ideal, ce intruchipeaza in sine suma tuturor copacilor existenti pe planeta. Iar aceste mult invocate „harti mentale” exista deja in mintea noastra, ele sint  formate pe baza de asocieri, comparatii, familii de cuvinte, sinonime, antonime, etc. Nu toate cuvintele/ideile pot avea o reprezentare prin imagini, ori daca se poate face, aceasta este departe de imaginea pe care ideea insasi o ofera. Inainte de-a ne apare imaginea „pesterii” in minte, rostim cuvintul ei, ca sa ne imaginam focul, rostim mai intai cuvintul „foc” si abia dupa aceea ne apare in minte imaginea unui foc ideatic. Inainte de-a vedea pe peretii pesterii dansind umbrele in vilvataia focului, trebuie sa rostim mai intai mental cuvintele, „pestera”, „foc”, „umbre dansind”, „pe pereti”. Daca ar fi fost mai usor sa ne reprezentam ideile doar prin imagini si nu prin cuvinte, atunci lumea ar fi ramas la scrierea hieroglifica sau cuneiforma, urmasa ei. Insa asa, tehnica scrierii … „a evoluat” (reprezentati prin imagine cuvintul. SIC!).